Autocarul cu jucătorii unei echipe din Liga a II-a a făcut accident

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 22-05-2016 19:59

Autocarul echipei de fotbal FCM Baia Mare a fost implicat astăzi, în jurul orei 17:40, într-un accident de circulație, petrecut pe DN1C, pe raza localității Coplean.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, cu o autospecială de descarcerare, două ambulanțe – una de la Dej și una cu medic de la Gherla, dar și polițiștii, scrie dej24.ro

Citește și: Noi reguli pentru înmormântări. Amenzi uriașe pentru cine nu le respectă

Potrivit primelor informații, autocarul echipei de fotbal FCM Baia Mare, în timp ce se deplasa pe DN1C, dinspre Dej înspre Baia Mare, a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din localitatea Cășeiu. Fotbaliștii maramureșeni se întorceau de la Mediaș, acolo unde astăzi au avut meci contra Gazului. Din păcate pentru ei, băimărenii au pierdut cu 1-0 întâlnirea din etapa a IX-a a play-off-ului, singurul gol fiind reușit în minutul 8 de Gavra.