Tensiunea din Germania e din ce în ce mai mare: Au eşuat negocierile dintre AfD şi musulmani

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 23-05-2016 21:33

Partidul anti-imigraţie 'Alternativa pentru Germania' (AfD) a pus capăt luni discuţiilor cu reprezentanţii comunităţii musulmane din Germania ce aveau ca scop detensionarea situaţiei create după ce formaţiunea politică declarase islamul incompatibil cu Constituţia germană, relatează Reuters.

Lidera AfD, Frauke Petry, a anunţat că a plecat de la întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii musulmane după ce un lider important al acesteia a refuzat să-şi retragă afirmaţiile în care compara AfD cu Al Treilea Reich, condus de Adolf Hitler.

 

Luna trecută, Aiman Mazyek, lider al Consiliului Central al Musulmanilor, care a organizat discuţiile de luni, a comparat poziţia AfD faţă de musulmani cu cea a naziştilor faţă de evrei în anii '30, după ce 'Alternativa pentru Germania' ceruse interzicerea minaretelor şi portul burkăi (vălul musulman ce acoperă complet capul şi corpul femeilor, lăsând doar o mică fantă în dreptul ochilor) pe teritoriul german.

 

Îngrijorarea în rândul musulmanilor germani a sporit odată cu ascensiunea AfD, formaţiune care a reuşit să acceadă în parlamentele din trei landuri germane în luna martie, atrăgând de partea sa alegătorii nemulţumiţi de poziţia cancelarului Angela Merkel favorabilă primirii de imigranţi, conform Agerpres.

 

La începutul acestei luni, membri ai AfD au susţinut un manifest electoral în care se afirma că islamul nu este compatibil cu Constituţia germană.

 

''A spune că islamul nu aparţine Germaniei arată clar că populismul, defăimarea şi promovarea prejudecăţilor persistă'', a accentuat luni Aiman Mazyek.

 

Circa patru milioane de musulmani trăiesc în prezent în Germania, ceea ce reprezintă 5% din populaţia ţării. AfD doreşte scăderea numărului de refugiaţi primiţi de Germania, prin respingerea sirienilor şi irakienilor care vin din ''ţări terţe sigure'', precum Turcia şi Liban. De asemenea, partidul xenofob susţine reducerea la 48 de ore a duratei de procesare a solicitărilor de azil.