Tăriceanu, vedetă peste Ocean: Ce scrie The New York Times după ce a fost pus sub urmărire penală

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 25-05-2016 10:38

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a ajuns vedetă fără să vrea peste Ocean. Situaţia juridică a copreşedintelui ALDE a fost expusă pe larg în celebrul cotidian The New York Times, scrie rador.

Americanilor le-a atras atenţia faptul că Tăriceanu a fost pus sub acuzare pentru declaraţii false. "Procurorii români l-au pus sub acuzare pe preşedintele senatului român pentru declaraţii false făcute pentru a-i proteja pe nişte indivizi judecaţi într-o afacere imobiliară în care este implicat şi un prinţ. Procurorii anticorupţie au anunţat marţi că Călin Popescu Tăriceanu, fost premier în perioada 2005-2008, a făcut declaraţii false sub jurământ. Procurorii afirmă că Tăriceanu a obstrucţionat investigaţia prin faptul că a negat că are cunoştinţă despre conexiunile dintre un afacerist cu pile politice şi prinţul Paul Philippe. Tăriceanu nu a comentat acuzaţia.

Citește și: Abia acum s-a aflat asta despre Dan Condrea: 'Îl ura de moarte'

Paul, aflat sub arest la domiciliu, este judecat pentru spălare de bani, obţinere ilicită de active şi cumpărare de influenţă. El neagă acuzaţiile. Paul este acuzat că a intrat ilegal în posesia a 64 de hectare de teren proprietate de stat, păgubind statul cu 145 de milioane de euro (164 de milioane de dolari). Monarhia României s-a sfârşit odată cu venirea comuniştilor la putere. Pământurile familiei regale au fost confiscate de către regimul comunist", spun jurnaliştii americani.