Ministrul Justiţiei, dezvăluiri din dosarul Hexi Pahrma şi atac la un fost premier

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 30-05-2016 23:19

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat luni seară, referindu-se la reţinerea directorului general al Hexi Pharma Flori Dinu, că "nu mai suntem România anului 2004", arătând că nu se mai fac reţineri la comandă politică.

 

"În mod categoric, nu. Asta resping categoric. Dacă cineva îşi mai poate imagina că în România acestui an astfel de măsuri de reţinere (...) se mai pot face la comandă politică, eu nu am niciun fel de ezitare să spun 'nu mai suntem România anului 2004'", a spus Prună, la Realitatea TV, întrebată dacă arestarea lui Flori Dinu are vreo legătură cu şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

 

Întrebată dacă astfel de lucruri se întâmplau în 2004, ministrul Justiţiei a răspuns afirmativ, precizând că "rapoartele" atestă acest fapt.

 

În ceea ce priveşte ancheta în cazul Hexi Pharma, Raluca Prună a subliniat că aceasta trebuie să fie făcută "cu seriozitate, dar şi cu oarecare celeritate", conform Agerpres.