De ce voteaza armânii din S2 cu DCP?

Autor: Mihai Tararache, Deputat PNL
Publicat: 02-06-2016 10:55
Actualizat: 02-06-2016 11:04

Cred in Dan Cristian Popescu, așa cum cred si in armâni, cu toate calitățile care îi aseamănă foarte mult: spirit liber, energie, onoare, respect, spirit antreprenorial. De aceea, voi fi foarte pragmatic si la obiect:

Pentru ca sunt oameni gospodari si de cuvânt, iar Cristi este asemenea lor.

Pentru că sunt fundamental de dreapta și nu ar alege un PSD-ist, iar Cristi este cea mai buna opțiune. De altfel, in ultimii 16 ani, au asistat cum un PSD-ist a sărăcit sectorul, "înflorindu-l" doar cu panseluțele preferate. Sunt sigur că se vor implica decisiv de aceasta dată.

Pentru ca este singurul care înțelege si respectă inițiativa privată, așa cum o fac armânii, și știm cu toții ca o fac bine.

Pentru ca știe si a înțeles nevoile comunitații, va susține necondiționat toate evenimentele culturale ( începând cu ziua de 23 mai ), iar primăria va susține si se va implica activ in organizarea lor.

Cristi susține nevoia de păstrare a identității si păstrării limbii strămoșilor, pentru copiii care vor dori sa învețe despre acestea.

In timp ce alții au alocat terenuri pentru ei si Gașca lor, amăgind ani la rândul cu promisiuni, Cristi înțelege necesitatea si este de acord cu punerea la dispozitie a unei locații pentru un Centru Cultural Armânesc, așa cum va răspunde nevoilor tututor comunităților din sector.

Pentru că vor si trebuie să se implice mai activ de aceasta data.

Pentru ca pe buletinul pentru funcția de primar vor vota pragmatic,cu mintea si mai puțin cu sufletul, pe singurul candidat care poate bate PSD-ul si poate dezvolta sectorul.

Eu am spus putine lucruri, sunt sigur că ei vor face mai mult pentru S2 pe 5 Iunie!

Cu mult respect si admirație,

Deputat Mihai Tararache