BOMBĂ - A trecut moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 08-06-2016 14:27
Actualizat: 08-06-2016 14:48

O adevărată bombă a fost detonată în Camera Deputaților: a trecut moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Achim Irimescu. Moțiunea a trecut cu 189 pentru, 11 împotrivă și 86 de abțineri.

Este a doua moțiune simplă care trece în istoria post-decembristă, după cea din 2006 îndreptată împotriva ministrului Justiției, Monica Macovei.

Moțiunea simplă are caracter consultativ, ministrul nefiind obligat să își dea demisia, însă, având în vedere că a pierdut sprijinul Parlamentului este foarte posibil ca acesta să demisioneze.

Copreședintele ALDE, fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, i-a cerut premierului Dacian Cioloș să îl revoace din funcție pe Achim Irimescu.