Averea FABULOASĂ pe care o împart femeile lui Condrea! ÎNCEPE RĂZBOIUL!

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 10-06-2016 10:48

Fosta și actuala soție a lui Dan Condrea au lăsat suspinele deoparte și își ascut cuțitele unei lupte în instanță care se anunță foarte strânsă. Suma nu e deloc de neglijat: circa 30 de milioane de euro.

”Mai aștept puțin și mă pregătesc să intervin cu executor judecătoresc ca să recuperez bunurile mele. Eu cu Dan nu am făcut partaj după divorț, am crezut că lucrurile dintre noi își vor reveni pentru că certurile dintre el și acea Uliana erau tot mai dese. Nu am făcut asta până acum pentru că eu chiar am fost soția lui și am păstrat doliu”, a declarat Laura Georgescu pentru Libertatea.

Polițiștii, OBLIGAȚI să învețe limba romanes. Motivul este INCREDIBIL

Femeia susține că are drepturi inclusiv asupra imobilului din Otopeni care ar fi ascuns o firmă fantomă a fostului patron, companie care-i distribuia biocidele și care avea un nume aproape similar cu al companiei aflate în plin scandal național, respectiv Hexi Farma.

”Hexi Farma, cu F, nu cu PH, este o firmă pe care eu și Dan am înființat-o în 2004 după ce legea nu ne-a mai permis să vindem direct spitalelor ci printr-un distribuitor. Eu am ales numele ăsta ca să știe clienții că tot noi suntem. Ulterior, după ce eu m-am despărțit de el și m-a îndepărtat doar fizic de această afacere, pentru că am rămas acționar, această companie și-a expandat veniturile, pentru că a înființat acel off shore și nu mai plătea impozite. Altfel, până în acel moment Hexi Farma nu făcea cine știe ce bani”, a mai explicat fosta soție a lui Condrea.