Scandal imens în Bulgaria: Ministrul adjunct al transporturilor, acuzat de deturnare de fonduri

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 14-06-2016 21:30

Ministrul adjunct al transporturilor din Bulgaria, Anton Ginev, a demisionat marţi după ce procurorii l-au acuzat de implicare în deturnarea a peste 530.000 de dolari reprezentând fonduri de la buget pentru căile ferate, în urmă cu nouă ani, relatează Reuters. Scandalul a subminat şi mai mult încrederea bulgarilor în instituţiile publice, deoarece survine în contextul presiunii crescute din partea UE de a continua lupta împotriva corupţiei în rândul înalţilor demnitari.

Potrivit procurorilor, acuzaţiile împotriva lui Anton Ginev se referă la o lucrare urgentă de reconstrucţie efectuată în 2007 la o gară din oraşul Ruse. Guvernul a optat atunci pentru o companie condusă de un fost parlamentar şi banii au fost alocaţi de Compania Naţionale de Infrastructură Feroviară (NRIC), care era condusă de Ginev. Într-o declaraţie difuzată marţi, procuratura din Sofia a anunţat că Ginev a fost acuzat după o anchetă privind 'gestionarea necorespunzătoare în mod intenţionat' a 927.000 leva (peste 530.000 de dolari) în 2007, în perioada în care era director general a NRIC.

Potrivit procurorilor, faptele lui Ginev, de care a beneficiat în mod deliberat o companie condusă de un fost deputat, constituie o infracţiune gravă şi au cauzat prejudicii uriaşe NRIC. Anton Ginev nu a fost disponibil imediat pentru declaraţii, dar biroul de presă al guvernului a anunţat la scurt timp după comunicatul procurorilor că premierul Boiko Borisov a acceptat demisia acestuia. Bulgaria şi România speră că progresele în combaterea corupţiei le va permite să adere la Spaţiul Schengen, menţionează Reuters, conform Agerpres.