Victor Ponta a reacţionat după decizia CCR: Atacuri dure la Ministerul Justiţiei

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 15-06-2016 19:01

Fostul premier, Victor Ponta a reacţionat după decizia celor de la CCR în privinţa abuzului în serviciu. Ponta crede că aceasta este cea mai bună decizie. Într-o postare virulentă pe facebook, Ponta le-a luat la ţintă pe Monica Macovei şi Raluca Prună, actualul ministru al Justiţiei.

Citeşte şi: Cristian Bodea face dezvăluiri după ce a fost exclus din PNL: Gorghiu şi Blaga sunt pe listă

"Discutând și cu alți juriști experimentați am ajuns toți la aceeași concluzie: decizia de azi a CCR e rațională și echilibrată - nu oprește în niciun fel lupta anticorupție, dar limitează abuzurile produse prin analizele de oportunitate!

De ani de zile toți oamenii raționali (nu securiștii și kaghebiștii cu mentalitate de Macovei sau Prună) spun că trebuie sancționate faptele care țin de legalitate, nu de oportunitate! Legalitatea e treaba magistraților - oportunitatea funcționarului sau a omului politic care răspunde politic nu penal! Altfel totul se transformă în abuz și orice faci (fără a încălca nicio lege) devine pasibil de interpretare după 1 an sau după 10 ani!

Citeşte şi: ALERTĂ înaintea meciului României: Huliganii englezi, deghizați în români, îi provoacă pe elvețieni

Deci dacă ai încălcat cu buna știință o lege care spune ce trebuie să faci și să nu faci - ești pasibil de răspundere penală (dar trebuie arătată prevederea legală)! Dacă nu ai încălcat nicio lege, oportunitatea unei decizii administrative sau politice nu poate fi apreciată de un procuror! Punct.

Citeşte şi: Laura Ștefan, expert anticorupţie lămurește decizia CCR: Cum va fi afectată DNA

Caz tipic - dosarul lui Titus Corlățean! Nu scrie în nicio lege câte secții de vot trebuie să fie în străinătate, putea legal să facă oricâte considera oportun (și a făcut un număr identic ca în 2009, când nu a fost nicio problemă)! În final s-a dovedit că decizia a fost defectuoasa că au fost cozi în anumite secții (ceea ce mi-a produs mie un prejudiciu pentru că am pierdut alegerile din această cauză). Corlățean a răspuns politic prin demisie, dar nici nu a încălcat o lege, nici nu a avut vreo intenție criminală (că mi-a făcut mie rău deși evident că nu voia asta)! Clar și simplu!", a spus Ponta.