Cerinţă incredibilă a unui primar penal: Unde vrea să depună jurământul

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 16-06-2016 16:37

Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, pr.dr. Cristian Ştefan, a declarat joi, pentru Agerpres, că primarul ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, aflat în prezent în arest preventiv, a depus prin intermediul unei persoane o solicitare scrisă pentru a depune jurământul de edil în incinta catedralei episcopale din municipiul Baia Mare.

"Cererea a fost depusă, ieri ( miercuri) , de o persoană în numele său, în care solicită ca locul de depunere al jurământului, în cazul în care va avea loc, să fie în incinta catedralei episcopale din municipiul Baia Mare. Desigur, Episcopia nu poate refuza această solicitare şi nu ar fi nimic ieşit din comun, doar că locul de depunere al jurământului trebuie aprobat de prefectul judeţului. Referitor la solicitarea domnului Cherecheş, cred că din punct de vedere religios nu comitem nicio greşeală, iar Biserica aşa cum bine ştim, doreşte îndreptarea păcătosului", a spus pr.dr. Cristian Ştefan.

Cătălin Cherecheş, primarul ales al municipiului Baia Mare cu peste 70% din voturile exprimate, se află în arest preventiv la Penitenciarul Gherla, fiind cercetat de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată. Echipa de campanie care l-a susţinut pe Cherecheş postează frecvent pe o reţea de socializare scrisori adresate din penitenciar de acesta, în care chiar oferă sfaturi şi formele de organizare a viitorului Consiliul local. De asemenea, câteva tentative de cercetare în libertate, inclusiv pe cauţiune, au fost respinse de Tribunalul Maramureş, respectiv Curtea de Apel din Cluj.

Preşedintele PNŢCD Maramureş, Doru Dăncuş, membru al Coaliţiei pentru Baia Mare care a susţinut campania electorală a lui Cherecheş, declara vineri, pentru AGERPRES, că este exclus ca edilul să depună jurământul în penitenciar, aşa cum au sugerat unii politicieni locali. "Din punctul meu de vedere, este exclusă depunerea jurământului în penitenciar, lucru susţinut de unii politicieni locali mai înfierbântaţi după ce au pierdut alegerile sau pe reţelele de socializare. O variantă luată în calcul, însă asta depinde tot de administraţia penitenciarului, e ca primarul ales - Cătălin Cherecheş - să primească o învoire, permisie de câteva ore, să vină în Baia Mare şi în cadrul unei şedinţe a CL să depună jurământul. În cazul care va fi pus în libertate, poate conform legilor în vigoare să-şi preia mandatul, iar dacă va fi condamnat, atunci CL va desemna un primar interimar din rândul celor doi viceprimari. Eu cred că lucrurile îşi vor urma cursul firesc, iar legea va fi respectată", a afirmat Doru Dăncuş.