Un câine a băgat în spital 6 români

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 18-06-2016 10:43
Actualizat: 18-06-2016 12:04

Un câine a băgat în spital 6 oameni, printre care și un copil de numai 3 ani. Şase persoane au fost rănite în noaptea de vineri spre sâmbătă pe DN 2B Buzău - Brăila, la ieşirea din municipiul Buzău, după ce maşina în care se aflau a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un alt autoturism care circula din sens opus.

Şoferul care a intrat pe contrasens susţine că a încercat să evite un câine.

'Şoferul în vârstă de 38 de ani din Brăila a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, izbindu-se frontal de un automobil condus regulamentar de un tânăr de 21 de ani din Cilibia', a declarat Amalia Vlădescu de la Biroul de presă al IPJ Buzău.

Potrivit sursei citate, toţi cei şase pasageri din primul automobil, printre care şi un copil de trei ani, au fost răniţi, anunță agerpres.ro.

Citește și: VIDEO Cea mai tâmpită nuntă din lume: Peste 5.000 de oameni au participat, dar rămâi interzis când afli cine au fost mirii