Scandal la nivel înalt între Franţa şi Marea Britanie: Ce s-a întâmplat aproape de jungla din Calais

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 18-06-2016 21:30

Un convoi britanic, aflat în drum spre nordul Franţei pentru a distribui ajutoare migranţilor, însă interzis în această săptămână de autorităţile franceze, a fost întors din drum sâmbătă la punctul de trecere a frontierei în portul Dover (sud-estul Angliei), relatează AFP. "Un camion de 38 de tone plin cu ajutoare a reuşit să treacă, însă majoritatea celor 250 de automobile care-l însoţeau au fost întoarse înapoi. Franţa ne împiedică să mergem", a declarat unu dintre organizatorii convoiului, John Rees.

Citeşte şi: SCANDAL la PNL: S-au luat la bătaie în sediul partidului

"Ne vom întoarce pentru a merge să protestăm în faţa ambasadei Franţei la Londra", a adăugat el. Convoiul a plecat spre Calais (nordul Franţei) sâmbătă dimineaţa din faţa parlamentului de la Londra. Poliţia din Kent, comitatul unde se găseşte Dover, a declarat că a primit o notificare a deciziei autorităţilor franceze de a nu lăsa convoiul să intre pe teritoriul francez şi nu a putut "să se opună deciziei". Fabienne Buccio, prefectul Pas-de-Calais, a interzis miercuri, în numele "ordinii publice", circulaţia convoiului către "jungla" din Calais, tabăra de refugiaţi unde trăiesc în condiţii mizere circa 5.000 de persoane, conform Agerpres.