Nico Rosberg a câștigat cursa de la Baku / FOTO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 19-06-2016 17:57
Actualizat: 19-06-2016 18:26

Nico Rosberg a câştigat prima cursă din istoria Formulei 1 desfăşurată la Baku! El a obținut cea de-a 19-a victorie a carierei, consolidându-şi astfel poziţia de lider al clasamentului general. Sebastian Vettel a sosit al doilea, iar Sergio Perez a terminat pe 3, înaintea lui Kimi Raikkonen şi a actualului campion mondial Lewis Hamilton.

În această cursă au abandonat pentru probleme mecanice rusul Daniil Kviat (Toro Rosso), spaniolul Carlos Sainz Jr (Toro Rosso), germanul Pascal Wehrlein (/Manor) și spaniolul Fernando Alonso (McLaren-Honda).

În clasamentul mondial al piloților, după cursa de la Baku, pe primele locuri se află germanul Nico Rosberg, cu 141 pct, urmat de britanicul Lewis Hamilton — 117 p și germanul Sebastian Vettel — 96 p.

În clasamentul constructorilor conduce Mercedes-AMG, cu 258 puncte, urmată de Ferrari — 177 p, Red Bull — 140 p și Williams — 90 p.