Top 5 gafe ale Primei Doamne

Autor: Cristina Lupu, PoliticScan
Publicat: 21-06-2016 12:44
Actualizat: 21-06-2016 15:48

Odată cu alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României, criticii de modă au avut o țintă preferată la cel mai înalt nivel. După 8 ani în care Maria Băsescu, soția fostului președinte, a fost o prezență subtilă, ancorată tot timpul la normele vestimentare oficiale, Carmen Iohannis a dat naștere în ultimii doi ani la multe articole critice cu privire la dress-code-ul preferat.

Vom vedea în continuare un Top 5 al ținutelor îmbrăcate de Prima Doamnă, care au fost criticate îndelung de creatorii de modă și de opinia publică.

1. Învestirea președintelui – decembrie 2014

Carmen Iohannis și-a atras primele critici cu privire la ținuta aleasă chiar la ceremonia de învestire a soțului său în funcția de președinte al României.

Ținuta este nepotrivită pentru aceasta ocazie, atât din punct de vedere cromatic, cât și din punct de vedere al croiului. Rochia trebuia să fie cel puțin două palme mai lungă și cu mâneci trei sferturi, sau chiar lungi și obligatoriu de culoare închisă, datorită solemnității. La ceremoniile de acest fel se impune un dress code clar, fără nicio portiță de ieșire. Adică nu merg inovațiile. În plus, rochia pe care a purtat-o doamna Carmen Iohannis are o alură văratică”, a explicat la momentul respectiv stilistul Adina Buzatu, pentru libertatea.ro.

2. Festivalul de Teatru de la Sibiu – iunie 2015

O altă apariție pentru care Prima Doamnă și-a atras critici a fost reprezentată de participarea cuplului prezidențial la spectacolul „Ultima bandă a lui Krapp”. Vestimentația a fost semnată de designerul român Stephan Pelger și chiar dacă acesta s-a lăudat pe Facebook pentru creația purtată de Carmen Iohannis, criticii nu au fost la fel de îngăduitori. Motivele au fost reprezentate de genunchii la vedere, brațele dezgolite și sclipiciul aplicat.

3. Vizită oficială a în Spania – iulie 2015

Klaus și Carmen Iohannis au efectuat în luna iulie 2015 o vizită oficială în Spania, unde s-au întâlnit cu Regele Felipe al VI-lea și cu regina Letizia. Probleme identificate în ținuta purtată de Carmen Iohannis au fost aceleași și de această dată. Brațele descoperite și genunchii goi au fost criticați inclusiv de fashion-editorul Iulia Albu.

Carmen Iohannis este, din păcate, în acest moment într-o zonă care nu se ridică la înălțimea statului pe care-l are. Rochia cu model învechit, demodat de ani buni, deși într-o culoare adecvată, nu anulează din păcate efectul comercial dat de croi. Din nou, lipsa mânecilor nu este cea mai bună alegere, nu pentru că doamna Iohannis n-ar avea niște brațe absolut superbe, ci pur și simplu pentru că ținuta are în acest fel un aer “de zi” mai potrivit unei secretare la un party corporativ. Observați diferența dintre cele două doamne, care deși sunt de statură apropiate, sunt separate clar de proportionarea volumelor, în cazul lui Carmen Iohannis tiparul peplum creându-i un volum inutil în zona abdomenului, iar decolteul și mâneca scurtă lățindu-i inutil partea superioară a corpului și creându-i o siluetă masivă, foarte departe de conformația sa reală.

4. Vizită oficială în Israel – martie 2016

Aflat în vizită oficială în Israel, Klaus Iohannis a fost acompaniatde soția sa. Criticile au pornit chiar de la alegerea de a fi acompaniat de Prima Doamnă și au continuat cu ținuta aleasă de aceasta. Într-o fotografie care îl regăsește pe șeful statului în genunghi, rugându-se, Carmen Iohannis este surprinsă cu capul neacoperit și, din nou, cu o fustă trecută de nivelul genunchiului.

5. Vizita oficială a președintelui Germaniei în România – iunie 2016

Ultima gafă a lui Carmen Iohannis s-a petrecut chiar zilele trecute, când cuplul prezidențial i-a primit în vizită oficială pe președintele Germaniei, Joachim Kauck și pe soția acestuia. Fără sutien, cu brațele dezgolite și cu rochia deasupra nivelului genunchilor, Carmen Iohannis a fost din nou criticată pentru vestimentația aleasă.

Se poate observa astfel că greșelile vestimentare ale Primei Doamne sunt aproximativ aceleași de fiecare dată. Având în vedere de armata de designeri de care poate beneficia cuplul prezidențial, greșelile repetate nu pot însemna altceva decât că soția președintelui României se încăpățânează să păstreze detaliile pentru care este atât de criticată.

În acest sens vine și o declarație a designer-ului oficial al Primei Doamne, Stephan Pelger, din care se înțelege că a întâmpinat dificultăți în momentul în care a încercat să îi schimbe lui Carmen Iohannis stilul vestimentar:

Criticile sunt constructive si binevenite. Cunosc foarte bine regulile, insa, nu ii poti schimba obiceiurile de o viata unui om intr-un timp atat de scurt. Avem insa timp sa schimbam lucrurile, iar pe viitor sunt convins ca lucrurile vor sta din ce in ce mai bine”.