Preşedintele Franţei, previziuni pentru Ucraina: Ce se va întâmpla

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 22-06-2016 23:30

Preşedintele francez Francois Hollande preconizează desfăşurarea, în iulie, a unui nou summit cu liderii german, rus şi ucrainean pe marginea situaţiei din Ucraina, constatând "progrese" în direcţia păcii, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului Franţei, Stephane Le Foll, informează AFP.

În timpul săptămânalului Consiliulu de miniştri, Hollande a estimat că "progrese au fost făcute şi că este preconizat să aibă loc un nou summit în format Normandia în luna iulie", a declarat Le Foll, fără a oferi mai multe detalii. Summiturile în "format Normandia" îi reunesc pe liderii francez, german, rus şi ucrainean - Francois Hollande, Angela Merkel, Vladimir Putin şi Petro Poroşenko - încă de la primul asemenea summit, care a avut loc în 6 iunie 2014, în marja festivităţilor de comemorare a 70 de ani de la Debarcarea în Normandia. Acordurile de pace, semnate la Minsk în februarie 2015, prevăd o serie de măsuri politice şi economice menite să pună capăt conflictului separatist din estul Ucrainei, care a cauzat moartea a circa 9.400 de persoane din aprilie 2014.

Ansamblul de măsuri, printre care alegeri în zonele separatiste, nu au fost nici acum puse în aplicare, iar ucrainenii şi ruşii - aceştia din urmă fiind susţinătorii separatiştilor - se acuză în mod reciproc. Pe teren, chiar dacă linia frontului a devenit stabilă şi operaţiunile militare au fost în linii mari suspendate, focuri de armă continuă să facă zilnic răniţi, iar uneori şi morţi, de ambele părţi. Cele 28 de ţări membre ale UE au aprobat marţi prelungirea cu încă şase luni a sancţiunilor economice dure decretate împotriva Rusiei în vara lui 2014, pentru presupusa sa implicare în conflictul ucrainean, conform Agerpres.