Vă mulţumesc în numele meu şi al inocenţei copiilor noştri

Autor: Ninel PEIA, Intelligence Consultant (deputat român 2012-2016)
Publicat: 24-06-2016 17:50

Pe la sfârşitul lui martie, am depus un proiect de lege a cărei principală funcţie este apărarea inocenţei copiilor. Mai precis, am sesizat şi foarte mulţi părinţi au confirmat, faptul că educaţia sexuală în şcoli se face cam necontrolat, la adăpostul „Educaţiei pentru sanatate”, uneori chiar haotic sau tendenţios de-a binelea, lucruri care, evident, traumatizează copiii. Ceea ce nu trebuie să se întâmple vreodată. De aceea cer prin această lege instituirea unui control parental, sau măcar solicitarea aprobării părinţilor pentru participarea la astfel de cursuri.

În mod nesperat, am primit ajutorul „Alianţei Părinţilor din România un ONG de care dacă nu aţi auzit, este musai să-i urmăriţi evoluţia. Alianţa a făcut pentru lege, ceea ce singur nu aş fi reuşit niciodată: a reunit mai bine de 115 de alte ONG-uri şi suportul lor pentru legea de care vă povesteam. În total, o sută de mii de români sunt acum alături de mine în demersul apărării inocenţei copilăriei. Mulţumesc din adâncul sufletului coordonatorilor, „Alianţei părinţilor, membrilor ei şi membrilor tuturor celorlalte ONG care s-au alăturat acestui demers. Pentru prima dată pot spune că partea cea mai importantă a societăţii civile, aceea care luptă cu adevărat pentru dreptate şi adevăr se ridică si vocea începe să i se facă auzită şi respectată. ONG-uri responsabile care monitorizează lucruri importante într-un demers închinat lui „mai bine” şi nu lui „mai mult” cum sunt atâtea gata vândute, de la înfiinţare.

Mai ţin să îmi adresez recunoştinţa şi ONG-ului ADF Internaţional pentru sprijin şi înţelegere şi doamnei avocat  Adina Portaru, reprezentant al acestei importante organizaţii, în mod special pentru suportul acordat.

Doamnelor, domnilor, mă simt măgulit de ajutorul dumneavoastră şi sper ca împreună să izbândim în toate lucrurile frumoase pe care le vom iniţia de acum înainte.

Deputat de Ilfov

Ninel PEIA

www.ninelpeia.ro

http://www.activenews.ro/stiri-educatie/Reprezentantii-a-peste-115-ONG-uri-si-au-anuntat-sustinerea-fata-de-Legea-pentru-inocenta-copilariei-a-deputatului-Ninel-Peia-intr-o-conferinta-de-presa-la-Parlament.-Cele-mai-importante-declaratii.-Ce-este-Alianta-Parintilor-134351