PNL salută victoria Partidului Popular din Spania

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 27-06-2016 11:21

Partidul Naţional Liberal salută victoria în alegerile legislative anticipate din Spania a Partidului Popular, cu care liberalii sunt parteneri în cadrul PPE. 

Într-un comunicat de presă remis, luni, AGERPRES şi semnat de secretarul executiv Radu Carp, liberalii îşi exprimă convingerea că acest rezultat va duce la deblocarea situaţiei politice din Spania "cu ajutorul conturării unei majorităţi parlamentare în jurul Partidului Popular care să determine formarea unui nou guvern cu sprijin parlamentar consistent".

Germania anunță NEGOCIERI DURE, după BREXIT: Nu vor fi cadouri


"Partidul Naţional Liberal adresează mulţumiri organizaţiei sale din Spania, care a determinat participarea la vot a românilor ce au acest drept. În majoritatea lor covârşitoare, aceştia au opţiuni de centru - dreapta, ceea ce a contribuit la un rezultat foarte bun al partenerului politic al Partidului Naţional Liberal", se arată în comunicatul citat. 

Duminică, premierul spaniol în exerciţiu Mariano Rajoy a anunţat că formaţiunea sa de centru-dreapta, Partidul Popular, a câştigat alegerile parlamentare şi reclamă dreptul de a guverna.

Citește și:

Viktor Orban ZGUDUIE Europa, după Brexit: Ungaria a ales o altă direcţie

Dezvăluiri: Ceai OTRĂVIT vândut românilor de un mare producător

Primăria Capitalei este în FALIMENT? Anunțul făcut de Gabriela Firea