VIDEO+FOTO - Situație absolut HALUCINANTĂ în Senat

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 28-06-2016 14:09

O situație absolut halucinantă a apărut în Senat. După disoluția grupului UNPR, s-a creat o situație mai puțin...obișnuită. Senatorul UNPR Ioan Iovescu a trecut la PSD, iar cei de la grupul UNPR i-au cerut să își elibereze biroul de la grupul senatorial UNPR.

Aici a început circul. Între senatorii Ioan Iovescu și Constantin Popa a izbucnit o ceartă de toată frumusețea, pentru că Iovescu nu dorea să își strângă lucrurile din birou. Și nu, nu era vorba despre lucrurile obișnuite găsite într-un birou.

Se pare că Ioan Iovescu și-a făcut din biroul de la grupul UNPR noua casă și a adus acolo tot ce putea să își aducă pentru strictul necesar. În biroul său de la UNPR putem vedea geamantanul cu haine, parfumuri, fier de călcat, costume, cămăși, dar și resturi de mâncare sau sticle cu apă goale.

Cei de la UNPR susțin că Iovescu dormea și locuia practic la biroul din Senat, asta deși el primește diurna, ca orice senator, pentru a-și achiziționa locuință la hotel.

De aici a și început scandalul, pentru că senatorul Constantin Popa i-a cerut lui Iovescu să își strângă toate lucrurile din birou și să plece. Acesta a refuzat, iar Popa i-a aruncat trolerul pe ușă și l-a înjurat. Odată cu aceste fapte, Iovescu a spus că s-a simțit amenințat de Constantin Popa și l-a acuzat că ”m-a amenințat cu moartea”.

P.S. Sub protecția anonimatului, secretarele de la grupul UNPR din Senat ne-au spus că le-au văzut pe Iovescu ”chiar și în chiloți pe holuri”, iar femeile de servici s-au plâns că Iovescu făcea duș în baia de lângă grupul UNPR din Senat.