Gabriela Firea a intrat în CONFLICT cu Ministerul de Interne: Replică la adresa primarului

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 29-06-2016 20:06
Actualizat: 29-06-2016 20:48

Ministerul Afacerilor Interne nu are nicio datorie faţă de RADET, au declarat miercuri pentru AGERPRES oficiali din MAI.

Aceştia au făcut precizarea după ce primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, miercuri, în urma discuţiilor de la Ministerul Energiei, că atât RADET, cât şi ELCEN au sume mari de încasat din datorii şi că trebuie găsite soluţii potrivite acestui moment, fără a se "plânge de greaua moştenire", dar pregătind totodată Capitala pentru sezonul rece.

"Şi RADET, la rândul său, ca regie, are de încasat de la terţe instituţii peste 260 de milioane de euro, dintre care aproximativ 160 de milioane de euro, din perioada 2007 - 2011, de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, sumă care ar trebui să poată fi recuperată în perioada următoare, tocmai pentru a nu interveni prescripţia", a precizat Gabriela Firea.

Citește și: A pozat goală în avionul lui Donald Trump și e aproape să devină Prima Doamnă a SUA / FOTO HOT