Europarlamentar, despre Brexit: Ambele părţi sunt de vină. Europa nu este perfectă

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 30-06-2016 10:43

Nu doar Marea Britanie este vinovată pentru Brexit, ci şi Uniunea Europeană, care nu este perfectă, declară eurodeputatul Mircea Diaconu, membru al grupului ALDE din Parlamentul European. El crede că "Marea Europă ar trebui să fie calmă în situaţii de tipul ăsta".

Mircea Diaconu comentează luările de poziţie din ultima vreme la nivel european pe tema Brexit: "E o întărire de muşchi şi dintr-o parte şi dintr-alta şi asta mă şi sperie puţin. La un vot emoţional şi destul de alimentat populist, grosier chiar, în Marea Britanie, a început un fel de răspuns tot cam pe aici, un fel de replică egală pe partea europeană, la nivel de leadership. Nu cred că-i cazul şi nu e bine. Marea Europă ar trebui să fie calmă în situaţii de tipul ăsta şi nu nervoasă".

Eurodeputatul afirmă, la RFI, că "în clipa în care apare un divorţ, indiferent la ce nivel, familial, naţional sau internaţional, inter-internaţional, ca să zic aşa, ca acesta, ambele părţi sunt de vină. Dacă stabilim acum, repede şi nervos, vorbesc de Uniunea Europeană, că numai Marea Britanie sau prin Farage al său sau prin populismul care a prins acolo rădăcini e de vină, iar Europa este perfectă, e o greşeală".