Radu Tudor anunță APOCALIPSA pentru UNPR

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 01-07-2016 14:27

Președintele fondator al UNPR, Gabriel Oprea, a anunțat că pleacă din partid şi că va activa ca senator independent până la finalul acestui mandat, după care se va retrage din politică.

ANUNȚ de ULTIMĂ ORĂ: Gabriel Oprea își dă demisia din UNPR

Jurnalistul Radu Tudor a comentat, într-o intervenție telefonică la Antena3, această retragere și a spus că este, probabil, un semnal dat partidelor politice care doresc o alianță cu UNPR și că ulterior „vom vedea și terminarea proiectului politic denumit UNPR”.

“Retragerea acestuia din UNPR dă semnalul unor condiții puse de alți lideri politici pentru alianțe în care să existe UNPR. Au existat informații conform cărora PNL ar fi cerut o asemenea condiție, aceea ca Gabriel Oprea să nu facă parte din acest proiect. PSD a cerut și el o fuziune cu UNPR. Sunt două săbii mari care nu încap în aceeași teacă. Retragerea lui Oprea este semnalul pe care acesta îl dă pentru ca UNPR să fie preluat de altcineva. Este proiectul pe care el l-a creat. Rezultatul alegerilor locale nu a fost unul spectaculos. Cred că ulterior vom vedea și terminarea proiectului politic denumit UNPR”, a spus Radu Tudor la Antena3.