Matteo Renzi, după atentatul din Bangladesh în care au murit italieni: O pierdere dureroasă

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 02-07-2016 14:53
Actualizat: 02-07-2016 14:54

Premierul italian Matteo Renzi a condamnat ferm atacul de sâmbătă din Bangladesh, în care au fost ucise 20 de persoane, printre care numeroşi cetăţeni italieni, afirmând că Italia a suferit "o pierdere dureroasă", relatează AFP şi Reuters.

Într-un scurt discurs televizat, Matteo Renzi nu a confirmat numărul italienilor ucişi, explicând că doreşte mai întâi să anunţe familiile victimelor.

Citește și: DEZVĂLUIRI din intimitatea Simonei Halep

Potrivit unor surse din Ministerul de Externe italian, în restaurant se aflau 11 italieni în momentul atacului, iar unul dintre ei a reuşit să scape.

"Am urmărit toată noaptea derularea evenimentelor în speranţa unui deznodământ diferit", a declarat Renzi.

Citește și: Un ministru mincinos: Bostan, prins cu minciuna! DOVADA AUDIO că l-a mințit pe Cioloș, dar și pe români

"Confruntată cu tragedia islamului radical, Italia este unită şi nu va ceda în faţa nebuniei celor care doresc să ne distrugă vieţile", a declarat Renzi.

"Suntem ca o familie care a suferit o pierdere dureroasă, însă care nu are nicio intenţie să dea dreptate celor care cred că distrugerea valorilor noastre este un ţel căruia ei îşi pot dedica vieţile. Noi suntem mai puternici", a subliniat el.

Citește și: Cum îl lăuda academicianul Solomon Marcus pe Marius Bostan, ministrul care i-a numit imbecili pe profesori

Armata din Bangladesh a anunţat că douăzeci de cetăţeni străini au fost ucişi în luarea de ostatici asupra unui restaurant din capitala Dhaka. Majoritatea ostaticilor care au fost ucişi sunt cetăţeni italieni sau japonezi, potrivit AFP.

Forţele armate ale Bangladeshului au anunţat încheierea operaţiunii pentru salvarea ostaticilor, după 12 ore din momentul în care persoane înarmate au intrat, vineri seara, în restaurantul Holey Artisan Bakery din Dhaka, local popular în rândul străinilor.

Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a revendicat la scurt timp atacul şi luarea de ostatici, scrie agerpres.ro.

Citește și: A umplut o piscină cu 6 tone de Coca-Cola și a pus găleți cu Mentos: A ieșit o NEBUNIE / VIDEO