ATENTAT sinucigaș lângă un consulat SUA, chiar de Ziua Independenței

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 04-07-2016 07:16
Actualizat: 04-07-2016 08:09

Un prezumtiv atacator sinucigaş a fost ucis după detonarea unui dispozitiv luni în apropierea consulatului SUA din oraşul Jeddah, pe coasta de vest a Arabiei Saudite, potrivit mass-media locale, citată de BBC şi AFP. 

Doi poliţişti au fost răniţi "în acest atentat eşuat", potrivit ziarului online Sabq, apropiat autorităţilor saudite. 

Atacul a avut loc în primele ore ale Zilei Independenţei Statelor Unite. 

Consulatul din Jeddah a fost scena unui atac al militanţilor în 2004, care a făcut nouă morţi, aminteşte BBC.

Agenţi de securitate au blocat zona după ce "o persoană s-a aruncat în aer într-o maşină în faţa consulatului Statelor Unite din Jeddah", potrivit Sabq. 

Nici personalul diplomatic american şi nici Ministerul saudit de Interne nu au putut fi contactate imediat pentru comentarii, informează Agerpres.

Vezi și: GRAFIC cu sondajele în statele care vor să iasă din Uniunea Europeană: Surprize uriașe