PREMIERĂ în România: Aplicaţie GRATUITĂ de mobil pentru programări la clinicile medicale

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 05-07-2016 10:54
Actualizat: 05-07-2016 11:26

Dispensar este prima aplicaţie gratuită de mobil din România pentru programări online, adresată pacienţilor şi clinicilor medicale. Aceasta este disponibilă atât pe Android, cât şi pe iOS.

Aplicaţia "Dispensar" vine în ajutorul celor care au nevoie de o programare la medic, la analize medicale sau care doresc să apeleze la un serviciu de ambulanţă. Profilul utilizatorului este reprezentat de persoane cu vârsta între 25 - 55 de ani, femei şi bărbaţi, posesori a unui smartphone.

Năstase, scrisoare deschisă pentru Iohannis: Ambasadorul SUA, în pericol de EXPULZARE

În aplicaţia Dispensar, pacienţii găsesc toate specialităţile medicale.

După descărcarea aplicaţiei din magazinul App Store sau Play Store, pacientul îşi creează un cont de logare, alege specialitatea pentru care doreşte un anumit serviciu medical, lansează cererea către clinicile selectate şi ulterior, alege unul dintre centrele medicale la care doreşte să se trateze.

Clinicile care răspund solicitării pacientului îi vor comunica ziua, data, numele medicului şi costul consultaţieiAplicaţia se descarcă gratuit, iar utilizarea ei nu presupune niciun cost pentru pacienţi, scrie Mediafax.

În aplicaţia Dispensar se regăsesc majoritatea clinicilor şi cabinetelor medicale din Bucureşti, acele unităţi medicale care înţeleg nevoile pacientului modern şi furnizează servicii medicale de calitate. Prin intermediul acestei aplicaţii, clinicile pot oferi servicii medicale, pot dobândi vizibilitate maximă contra unui buget de promovare accesibil şi pot să facă parte dintr-o platformă independentă de furnizori de servicii medicale de calitate.

În luna iunie, aplicaţia Dispensar s-a lansat ca proiect pilot în Bucureşti, iar ulterior se va lansa şi la nivel naţional.