Filosofia noului selecționer al României: Vom ataca întotdeauna

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 08-07-2016 09:23

Cristoph Daum a fost numit selecţionerul României şi a oferit primele declaraţii în noua funcţie. Germanul de 62 de ani a vorbit despre ideile lui tactice şi a subliniat faptul că "tricolorii" vor avea o mentalitate de învingători, iar echipa va fi una preocupată de ofensivă.

ANI a prins trei primari în ilegalitate

"Am avut o experienţă îndelungată în fotbal şi faptul că am ajuns în România mă bucură foarte mult. Sunt foarte motivat în colaborarea mea cu FRF. Este o onoare şi o responsabilitate să dau tot ce am mai bun pentru fotbalul românesc.

Munca din fotbal e mai frumoasă când vin succesele. Vrem să avem succes în colaborarea noastră şi să obţinem cele mai bune rezultate şi calificarea la CM 2018. Pentru asta, trebuie să fim uniţi pe teren şi în afara lui, să existe ideea de solidaritate. Avem nevoie de respect, reguli clare şi disciplină.

Vom ataca întotdeauna. Ne dorim să controlăm jocul, să avem mereu iniţiativa. Pentru asta, avem nevoie de minge. Dacă o pierdem, trebuie să o recâştigăm prin ajutorul tuturor. Am nevoie de jucători puternici din punct de vedere fizic, dar şi tactic şi mental", a declarat Daum, potrivit digisport.ro.