Demisie bombă: Daniel Ghiță a plecat din PRU

Autor: stiripesurse.ro
Publicat: 08-07-2016 13:02
Actualizat: 08-07-2016 13:06

Campionul mondial de kickboxing Daniel Ghiță a anunțat astăzi pe pagina sa de facebook că a demisionat din Partidul România Unită, dar că își va continua activitatea politică. Daniel Ghiță a fost liderul celebrei Patrule a lui Vlad Țepeș din PRU. Rămâne întrebarea în ce partid își va continua Daniel Ghiță implicarea în politica naționalistă, implicare pe care a anunțat-o pe facebook.

Iată mesajul campionului: "Am luat decizia să demisionez din Partidul România Unită. Sunt un naționalist și un activist hotărât și voi lupta pentru principii corecte și pentru binele poporului român până la capăt. Locul meu este numai acolo unde aceste principii sunt respectate. Defrișarea pădurilor m-a forțat să intru în politică. Rămân în politică pentru a-mi apăra țara! NIHIL SINE DEO."

Această demisie este una dintr-un lung șir de plecări din PRU după rezultatele dezastruoase de la alegerile locale. Din PRU au mai plecat prim-vicepreședintele formațiunii Augustin Hagiu, vicepreședintele Clement Sava, Stejărel Dumitriu, secretarul general PRU Neamț, Viorel Gafița, liderul PRU Franța și acum cea mai cunoscută vedetă din partid, Daniel Ghiță. O parte din cei plecați din PRU s-au înscris în Forța Națională, partidul lansat de Marine Le Pen în România și afiliat la mișcarea naționalistă europeană.

În perioada următoare, plecările din PRU vor intra în faza pe filiale, câteva organizații pregătindu-și plecarea din PRU și continuarea activității politice de orientare naționalistă în altă parte.