Polonia e în MARE PERICOL: Ce s-a anunțat în timpul summitului NATO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 08-07-2016 20:27
Actualizat: 08-07-2016 20:29

Legea privind Tribunalul constituţional, adoptată joi de parlamentul polonez, controlat de conservatori, 'ameninţă statul de drept', a acuzat vineri comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei (CoE), Nils Muiznieks, citat de AFP.

'Sunt foarte îngrijorat după adoptarea de către Parlamentul polonez a legii privind Tribunalul constituţional, pentru că ea ameninţă statul de drept', a precizat Muiznieks într-un comunicat.

Citește și: S-au călcat în picioare pentru a intra în McDonald’s‎: Imagini INCREDIBILE

Un fost preşedinte al tribunalului, Andrzej Zoll, a estimat că legea respectivă ar duce la 'paralizia sa completă'.

Reamintind că experţii constituţionali ai Comisiei de la Veneţia au criticat proiectul de lege şi recomandă respectarea şi aplicarea verdictelor Tribunalului, Nils Muiznieks a apreciat că legea adoptată joi se îndreaptă 'în direcţia opusă'.

Citește și: Iată cât de importantă e ora la care mănânci: Efectele sunt vitale

Pentru a intra în vigoare, textul trebuie adoptat de Senat şi semnat de preşedinte.

'Fac apel la Senat să împiedice un proiect rău să devină lege şi să se asigure că statul de drept în Polonia va fi pe deplin respectat', a adăugat comisarul pentru drepturile omului.

Citește și: REVOLUȚIE în medicină: A fost inventat lipiciul chirurgical

Parlamentul polonez, controlat de conservatori, a adoptat joi o nouă lege privind Tribunalul constituţional pentru a încerca să rezolve criza din jurul acestei instituţii, însă opoziţia susţine că acest nou text îi va paraliza funcţionarea.

Administraţia americană, ca şi instituţiile europene, şi-au exprimat în mai multe rânduri îngrijorarea în ceea ce priveşte statul de drept în Polonia după venirea la putere, în octombrie, a Partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS), condus de Jaroslaw Kaczynski, informează agerpres.ro.

Citește și: Cea mai simplă metodă de curățare a ecranului telefonului: E naturală și la îndemână