Ministrul apărării american, vizită neașteptată la Bagdad

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 11-07-2016 11:21

Ministrul apărării american Ashton Carter a sosit luni într-o vizită neanunţată la Bagdad, pentru a se întâlni cu oficiali irakieni şi comandanţi militari americani, în contextul în care Washingtonul încearcă să valorifice preluarea recentă de către Irak a controlului asupra unei baze aeriene importante din mâinile grupării jihadiste Stat Islamic, situată la sud de Mosul, relatează Reuters şi AFP.

Scântei pe plaja milionarilor: Boureanu, bătut de un ospătar în timpul finalei de la Euro


Potrivit unor responsabili americani, Carter are programate întâlniri cu premierul irakian Haider al-Abadi, cu ministrul apărării Khaled al-Obaidi, precum şi cu general-locotenentul american Sean MacFarland, comandantul forţelor coaliţiei conduse de Statele Unite în lupta împotriva grupării Stat Islamic. 

Vizita lui Carter la Bagdad survine la două zile după ce forţele guvernamentale irakiene au anunţat sâmbătă preluarea controlului asupra bazei aeriene Qayara, situată la aproximativ 60 km sud de Mosul (nordul ţării), cel mai mare oraş irakian controlat încă de militanţii jihadişti. Cucerirea acestei baze este considerată un pas crucial în lupta pentru recucerirea Mosulului, ocupat de Stat Islamic în iunie 2014, informează agerpres.ro.