Scenariul lui Robert Turcescu: ALIANȚĂ între PMP și PNL și unificarea dreptei

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 12-07-2016 20:50
Actualizat: 12-07-2016 21:01

Vicepreședintele PMP Robert Turcescu, unul dintre oamenii care i-au criticat dur pe Gabriel Oprea și UNPR în trecut, și-a schimbat optica în ceea privește relația cu UNPR.

El consideră că, fără oamenii care s-au retras, UNPR este un partid cu care se poate face o fuziune, iar această mișcare politică va duce la nașterea unui al treilea pol politic la parlamentare, care va avea un rol esențial în formarea guvernării. Turcescu susține că odată cu această fuziune se fac pași rapizi pentru unificarea dreptei, înainte sau după alegerile parlamentare.

”Da, s-a realizat această fuziune, am fost un critic al lui Gabriel Oprea, dar, e simplu, Gabriel Oprea nu mai este în partid.

Eu aș spune că prin mișcarea de astăzi asistăm la nașterea unui al treilea pol politic în România, un pol care va fi mai important decât ne putem da seama acum. Fuziunea de astăzi dă în primul rând șansa ca guvernarea toamnei să fie de dreapta, mai ales dacă ne uităm că oamenii de drepta nu-și doresc experimente și invenții politice, așa cum este USR-ul lui Nicușor Dan, pentru că asta este, o invenție politică.

Uitându-mă la electoratul de dreapta, care are o analiză mai sofisticată a vieții politice, ca și mine de altfel, vedem că ei își doresc o coagulare a dreptei, înainte sau după alegerile parlamentare.

UNPR-ul de astăzi, fără Gabriel Oprea, fără Neculai Onțanu sau fără Șerban Mihăilescu este un partid cu care se poate face o fuziune, Valeriu Steriu este un lider cu care se poate discuta”, a declarat Robert Turcescu, pentru STIRIPESURSE.RO.