Fost ministru, vacanță pe bani publici

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 13-07-2016 09:06

Un fost ministru din Botoşani, în prezent deputat, a plecat cu un coleg de-al său într-o delegaţie în Franţa la lansarea unui satelit. Au stat patru zile, însă lansarea a avut loc în a cincea zi din cauza condiţiilor meteo. În cele patru zile cei doi au cheltuit 13.438 de lei din bugetul statului şi s-a dovedit a fi o delegaţie ratată.

Este vorba despre botoşăneanul Valerian Vreme şi Daniel Oajdea ce au fost în perioada 20-24 aprilie Kourou unde era  programată lansarea satelitului Sentinel-1 B.

Patru români au dat spargerea lunii în Germania: Au spart un cazinou și au plecat cu banii

Numai că, din cauza condițiilor meteo satelitul s-a lansat pe 25 aprilie, când deputații erau deja întorși acasă.

În perioada 20-24 aprilie 2016, la Kourou, a avut loc evenimentul de lansare a satelitului Sentinel -1B din programul Copernicus.

Cei doi deputați români au fost invitați la eveniment de Agenția Spațială Europeană (ESA). Pentru cele cinci zile petrecute în Guyana Franceză, Camera Deputaților a scos din buzunar 13.438 de lei. Banii le-au ajuns deputaților doar pentru biletele de avion București-Paris și retur, și o parte din cazare. Restul a fost plătit de ESA, informează botosaninews.ro.

Valerian Vreme a fost ministrul Comunicațiilor în perioada 2010-2012.