Laura Siegemund e prima semifinalistă de la BRD Bucharest Open

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 15-07-2016 15:53

Jucătoarea germană de tenis Laura Siegemund s-a calificat în semifinalele turneului BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, vineri, la Arenele BNR, după ce a trecut de slovena Polona Hercog cu 6-2, 6-1.

Siegemund (28 ani, 43 WTA), a patra favorită, s-a impus într-o oră și 11 minute în fața slovenei de 25 de ani (84 WTA), pe care a mai învins-o anul acesta în sferturi la Stuttgart, tot pe zgură, cu 6-4, 6-3.

Germanca și-a asigurat un cec de 11.300 dolari și 110 puncte WTA, iar Hercog va primi 5.900 dolari și 60 puncte WTA.

În penultimul act, Siegemund o va înfrunta pe învingătoarea dintre italianca Sara Errani, a doua favorită, și letona Anastasija Sevastova, cap de serie numărul șapte, scrie agerpres.ro.