Acuzaţii FĂRĂ PRECEDENT: Jurnalişti români plătiţi de puciştii turci

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 19-07-2016 13:16
Actualizat: 20-07-2016 10:02

Oamenii de afaceri turci din România lansează acuzaţii fără precedent la adresa presei din ţara noastră. La un eveniment organizat marţi, 19 iulie, un lider al comunităţii turce a afirmat că există jurnalişti în România care ar fost plătiţi de puciştii din Turcia pentru a le susţine cauza şi pentru a-l denigra pe Erdogan. Mai mulţi jurnalişti ar fi fost plimbaţi în excursii prin Turcia, în cadrul discursului acuzator fiind menţionat şi numele TVR, informează RTV.

Vezi și: DETALII inedite din cadrul puciului din Turcia. Telefonul care l-a salvat pe Erdogan

"Există o extensie a acestei grupări în România (organizaţia clericului Gulen - n.r.). Eu respect întotdeauna presa românească, care este o presă liberă, dar, uneori, unii oameni au fost urcaţi în autobuze şi duşi în Istanbul. S-au făcut cadouri. La televiziunea română se constantă că oameni care au fost invitaţi în Turcia încearcă să facă cunoscută Turcia ca şi cum ar fi o ţară nedemocratică. Această ţară are un preşedinte ales cu 51% din voturi, care nu poate fi numit dictator", a declarat un lider al oamenilor de afaceri turci din România.

Şase asociaţii ale oamenilor de afaceri turci din România, alături de Camera de Comerţ Turco-Română, au condamnat marţi tentativa de lovitură de stat din Turcia, pe care au numit-o o ”acţiune realizată în afara legii şi împotriva voinţei, împotriva democraţiei statului turc”. Ei se declară convinşi că ”voinţa naţională va câştiga” şi spun că susţin ”guvernul ales şi principiile democraţiei” şi că au ”încredere totală atât în statul turc, cât şi în Guvern şi Parlament”. ”Democraţia a învins lovitura de stat”, mai spun ei.

Vezi și:Băsescu prezice sfârșitul lui Erdogan: 'Va fi istorie în următorii 2-3 ani'