REACŢIE dură a Turciei după ce WikiLeaks a publicat email-urile lui Erdogan

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 20-07-2016 10:08
Actualizat: 21-07-2016 10:10

Regimul de la Ankara reacţionează după ce WikiLeaks a publicat aproximativ 300.000 de email-uri ale partidului AK, formaţiunea preşedintelui Erdogan. Autorităţile turce au blocat accesul la site-ul WikiLeaks, la puţin timp după publicarea corespondenţei.

Autorităţile din domeniul telecomunicaţiilor au anunţat miercuri că au luat o "măsură administrativă" împotriva site-ului Wikileaks, formulă folosită în cazurile în care se blochează accesul la unele site-uri.

Asemenea măsuri, de neconceput într-o ţară occidentală, este luată de regimul de la Ankara, în special în privinţa reţelelor de socializare.

Vezi şi: Erdogan pare să întoarcă DEFINITIV spatele Americii. Anunță alianță cu Rusia și Iran

***

Organizaţia lui Julian Assange, cunoscută pentru faptul că a publicat numeroase documente confidenţiale ale guvernului SUA şi al cărei slogan este "deschidem guvernele", a postat pe Twitter un link către o bază de date despre care afirmă că ar conţine un total de 294.548 de e-mailuri şi "multe mii" de ataşamente de la 762 de adrese legate de domeniul AKP, akparti.org.tr. 

E-mailurile asociate cu acel domeniu sunt utilizate în principal pentru "gestionarea problemelor cu lumea" şi nu pentru chestiuni interne sensibile, a declarat organizaţia pe site-ul său.

Cel mai recent mesaj a fost trimis pe 6 iulie şi cel mai vechi datează din 2010.

Vezi AICI arhiva de email-uri!