PANICĂ într-un hipermarket din Constanța: Clienţii au fost sechestraţi

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 23-07-2016 16:28
Actualizat: 24-07-2016 08:45

Panică şi terioare într-un hypermarket din Constanţa. Toţi clienţii au fost sechestraţi din cauza unui bodyguard nervos.  Mai multe persoane care-și făceau cumpărăturile într-un hipermarket din Constanța s-au panicat în momentul în care incinta magazinului s-a umplut cu gaze lacrimogene, iar ușile au fost încuiate, transformând-i pe toți în prizonieri.

Citeşte şi: Traian Băsescu renunță la modestie: Aș fi cel mai bun de la Revoluție încoace / VIDEO

Totul s-a petrecut miercuri seara în magazinul Profi situat pe strada Mircea cel Bătrân. Unul din bodyguazii care asigurau, teoretic, ordinea și securitatea, s-a luat la ceartă cu un client care voia să știe de ce nu este prezentă nici o vânzătoare la unul dintre raioane. Fără să stea pe gânduri, paznicul a scos un tub cu spray lacrimogen și a pulverizat spre fața clientului curios, relatează Radio Constanța. Ușile magazinului au fost blocate imediat, în ciuda norului toxic care a început să se împrăștie printre rafturi, iar clienții au început să tușească, trezindu-se, însă prizonieri în magazin. Bărbatul care a primit jetul în ochi s-a prăbușit la pământ, iar oamenii au început să vocifereze, strigând la angajații Profi să deschidă ușile. Agentul de pază care a scos 'arma' spune că clientul l-ar fi scuipat și a fost agresiv, în timp ce bărbatul agresat a spus că bodyguardul i-a vorbit urât.

Citește și: Scene INCREDIBILE petrecute la bordul unui avion: Ce i-au făcut niște microbiști unei stewardese / VIDEO