ATAC armat la un spital din Berlin/ UPDATE

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 26-07-2016 14:38
Actualizat: 26-07-2016 15:04

UPDATE 2: Potrivit poliţiei din Berlin, medicul împuşcat nu ar fi murit, ci se află în stare critică.

UPDATE 1: Reuters informează că poliţia germană a confirmat că un pacient a tras într-un doctor de la clinica universitară, rănindu-l grav, după care s-a sinucis. O purtătoare de cuvânt a campusului Benjamin Franklin de la spitalul universitar Charite nu a putut face comentarii asupra incidentului. Potrivit ziarului Tagesspiegel, citat de AFP, o unitate specială a poliţiei se află la locul incidentului.

***

Un atac armat a avut loc la un spital din Berlin, marţi, 26 iulie. Un bărbat a ucis un doctor, după care s-a sinucis, potrivit cotidianului german Bild.

Incidentul ar fi avut loc la Spitalul Universtar din districtul Steglitz din Berlin, în jurul orei 14, ora României.