Ministerul Sănătăţii caută soluţii în privinţa gărzilor medicilor

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 29-07-2016 17:14

Ministerul Sănătății anunță că vor continua discuțiile cu toți reprezentanții sindicali în privința gărzile suplimentare, precizând că ameliorările din sistemul sanitar nu aparțin nici miniștrilor, nici sindicatelor, ci tuturor medicilor și pacienților. Potrivit unui comunicat al MS remis Agerpres, miniștrii Sănătății și Muncii, Vlad Voiculescu și Dragoș Pîslaru, au avut joi o întrevedere cu reprezentanți ai mai multor sindicate din Sănătate în ceea ce privește reglementarea gărzilor suplimentare.

"Cei doi miniștri au transmis partenerilor de dialog social un mesaj clar de recunoaștere a faptului că există un spațiu de ameliorare în acest domeniu și că ambele ministere sunt complet deschise în ceea ce privește căutarea unor soluții în acest sens. Pe lângă cele convenite ieri, discuțiile vor continua cu toți reprezentanții sindicali. Ameliorările din sistemul sanitar nu aparțin nici miniștrilor, nici sindicatelor, ci tuturor medicilor din România și, bineînțeles, pacienților", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, Voiculescu și Pîslaru apreciază faptul că sindicatele au avut înțelegere față de constrângerile bugetare. "Miniștrii Muncii și Sănătății apreciază în mod deosebit discuțiile constructive avute ieri în sensul în care reprezentanții sindicali au manifestat înțelegere față de constrângerile bugetare existente, mai ales în urma alocării suplimentare a unui miliard de lei pentru salarizarea din sistemul sanitar odată cu intrarea în vigoare a OUG 20/2016", se spune în comunicat. Potrivit MS, de la 1 august, gărzile suplimentare nu vor mai fi obligatorii.

"Gărzile suplimentare nu vor mai fi obligatorii, ci efectuate pe baza semnării unui contract cu spitalul. Este o măsură care vine să îndrepte un abuz proferat la adresa medicilor care s-a petrecut timp de decenii. Astfel, contractul individual de muncă cu timpi parțiali care va reglementa efectuarea gărzilor suplimentare reprezintă o bază legală care conferă medicilor drepturile prevăzute de Codul Muncii. De la 1 august, gărzile suplimentare vor fi recunoscute ca timp de muncă prestată, vor fi luate în considerare atât la vechimea în muncă, cât și la vechimea în specialitate", se precizează în comunicat.

Totodată, MS spune că se vor plăti sporuri între 25 și 75% pentru o gardă suplimentară în timpul săptămânii, respectiv între 50 și 100% în weekend. Modul de determinare a procentului acordat va fi reglementat prin ordin al ministrului Sănătății, mai afirmă MS. De asemenea, medicii care nu au contract de muncă pe normă întreagă, ci efectuează numai gărzi, vor avea dreptul la concediu de odihnă proporțional cu timpul muncit. "Pentru 'garda obligatorie' (care nu este suplimentară, ci face parte din timpul contractual de muncă), miniștrii Muncii și al Sănătății au decis împreună cu reprezentanții sindicatelor că va fi acordat sporul de noapte de 25%", se precizează în comunicat. Potrivit MS, urmează un calendar de consultări cu privire la alte modificări în ceea ce privește gărzile suplimentare, care vor fi cuprinse într-o modificare a Ordinului de Ministru al Sănătății 870/2004. "Există deja un draft cu modificările propuse de sindicate, propunerea urmează să ajungă înapoi la sindicate conform obligațiilor de consultare a partenerilor sociali. Termenul dorit de lansare în transparență decizională este mijlocul lunii august", indică Ministerul Sănătății.

În analiză, se află și diverse alte măsuri precum flexibilizarea timpilor de muncă zilnici conform cu gradul de complexitate a diverselor specialități medicale și stabilirea unor criterii care să reglementeze cuantumul sporurilor în funcție de complexitatea gărzilor.