Simona Halep, dă lovitură după lovitură: Ce poate câştiga / VIDEO

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 01-08-2016 22:14

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a fost nominalizată de site-ul WTA pentru cea mai frumoasă lovitură a lunii iulie în circuitului profesionist feminin. Halep, care a câștigat luna trecută două turnee, la București și Montreal, candidează cu o fază reușită în Canada în turul al doilea contra australiencei Daria Gavrilova, la scorul de 6-2, 5-3, 30-30. Simona, după ce a salvat două mingi în extremele terenului, a executat-o pe jucătoarea de origine rusă cu o lovitură de dreapta. Halep s-a impus cu 6-2, 6-3.

Românca s-a aflat și în cealaltă postură, la o fază câștigată de Angelique Kerber, în semifinală, la scorul de 6-0, 3-5, 40-30 în favoarea sa, când nu a mai avut replică la o venire la fileu a germancei. Halep s-a impus atunci cu 6-0, 3-6, 6-2. Celelalte candidate sunt Eugenie Bouchard (Montreal), Johanna Konta (Stanford) și Anastasia Pavliucenkova (Montreal). Câștigătorul, care va fi anunțat pe 5 august, va fi determinat prin votul fanilor pe site-ul wtatennis.com, anunţă agerpres.