Răsturnare de situație: Regele Mihai, așteptat la funeraliile Reginei Ana

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 03-08-2016 11:31

Deși se spunea inițial că, din cauza stării de sănătate, Regele Mihai nu va putea participa la înmormântarea soției sale, se pare că suvernanul ar putea veni totuși în România.

„Am aflat că Majesatea Sa îşi doreste să vină la funeraliile Reginei Ana din România. Mai mult decât atât, se află într-o stare de sănătate bună, poate zbura, poate călători cu maşina. Nu poate sta foarte mult în picioare. Aşadar, Majestatea Sa este aşteptat să participe la funeralii”, a transmis corespondentul TVR Camelia Csiki, din Elveţia.

Vezi și: Casa Regală anunță programul funeraliilor Reginei Ana a României

În Elveţia sunt acum şi Principesa Moştenitoare Margareta, alături de principesele Elena, Sofia şi Maria. De acolo pregătesc funeraliile reginei.

La Funeraliile Reginei Ana sunt aşteptaţi membri ai familiilor regale din toată Europa.

România se pregăteşte să organizeze funeralii regale, prima dată după aproape 80 de ani. Trupul reginei Ana va ajunge în ţară marţea viitoare. Timp de două zile, joi şi vineri, va fi depus la Palatul Regal din Bucureşti pentru ca oamenii să îşi poată lua rămas bun. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Arges, sâmbătă, 13 august, zi în care Guvernul vrea să decrezeze doliu naţional.