SURSE - PNL negociază revenirea lui Crin Antonescu

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 04-08-2016 08:01
Actualizat: 05-08-2016 08:05

O adevărată bombă ar putea zgudui scena politică în această toamnă: revenirea fostului lider PNL, Crin Antonescu. Acesta a anunțat în numeroase rânduri că se retrage din politică și nu mai candidează pentru un nou mandat de senator.

Citește și: Cel mai recent sondaj înainte de parlamentare: La cât a ajuns diferența dintre PSD și PNL

Liberalii nu se pot împăca cu acest gând și l-au mandatat pe negociatorul-șef Teodor Atanasiu să insiste pe lângă Crin Antonescu pentru o revenire.

Surse din PNL susțin că o primă conversație a avut loc și, surpriză, Crin Antonescu nu a exclus posibilitatea. Acesta a cerut răgaz de gândire și o nouă conversație în acest sens va avea loc după ce se termină concediile în PNL, adică după 22 august.

Mișcarea ar fi una de mare impact pentru PNL, atât în ceea ce privește activul de partid, care va primi cu entuziasm revenirea lui Crin Antonescu, dar și pentru electoratul PNL, care nu l-a uitat pe fostul lider PNL.

P.S. Rămâne de văzut ce reacție vom avea de la Cotroceni, pentru că relațiile dintre Crin Antonescu și Klaus Iohannis au fost deteriorate foarte puternic.