Descinderi ale poliției într-un complex comercial

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 04-08-2016 08:52
Actualizat: 04-08-2016 08:58

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice acţionează joi dimineaţă într-un complex comercial de produse alimentare din sectorul 2 al Capitalei, unde verifică provenienţa şi calitatea produselor alimentare, informează un comunicat de presă al IGPR. 

Acţiunea vizează combaterea evaziunii fiscale şi protejarea bugetului consolidat al statului, precum şi protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit cu produse alimentare neconforme. 

Sunt verificaţi agenţii economici care comercializează angro legume şi fructe provenite din import şi achiziţii intracomunitare, carne proaspătă şi congelată, precum şi provenienţa şi calitatea produselor alimentare puse în circulaţie. 

Poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române şi cei ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti acţionează împreună cu specialişti din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Vezi și: SURSE - PNL negociază revenirea lui Crin Antonescu