Cristi Chivu revine în fotbalul mare. La un pas să semneze cu o echipă importantă

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 08-08-2016 15:01

Fostul fotbalist român Cristian Chivu este la un pas să devină antrenor secund la Internationale Milano, club la care a evoluat în perioada 2007-2014.

Antrenorul Roberto Mancini a fost dat afară de la Internazionale Milano, iar locul său ar putea fi luat de olandezul Frank de Boer. Gazzetta dello Sport anunţă că în cazul în care De Boer va ajunge pe Meazza, fostul fundaş stânga român va face parte din staff-ul său. Motivele pentru care Chivu ar merge la Inter ar fi faptul că batavul nu ştie limba italiană şi acesta l-ar ajuta, dar şi că fostul fotbalist al Craiovei a jucat la Ajax şi ştie filosofia lui De Boer, potrivit Digi Sport.

Do Boer ar urma să semneze un contract valabil pe trei sezoane şi ar avea un salariu de până la două milioane de euro, cu tot cu bonusuri.

Cristian Chivu a evoluat pentru Inter în perioada 2007-2014 şi a câştigat 9 trofee: UEFA Champions League, Campionatul Mondial al Cluburilor, 3 titluri în Serie A TIM, două Cupe ale Italiei şi două Supercupe ale Italiei.

Vezi și: FOTO - Elena Udrea rivalizează cu Emil Boc la IMAGINEA ANULUI în politică