Crin Antonescu, anunț misterios: În perioada următoare se pot întâmpla multe lucruri

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 10-08-2016 21:35
Actualizat: 11-08-2016 23:52

Fostul șef al Partidului Național Liberal, Crin Antonescu a făcut un anunț misterios în direct. Antonescu spune că multe lucruri importante se pot întâmpla în perioada imediat următoare. Acesta a conformat faptul că liderii PNL îl vor reîntors în politică, dar acesta nu le dă nicio șansă.

"Nu mă interesează un nou mandat de parlamentar. Nu mai vreau să candidez și să mai intru în viața politică. Sunteți exasperați că unii politicieni nu vor să se retragă. Când unul dintre ei vrea să iasă din viața politică, vă întrebați că de ce pleacă. Domnul Atanasiu spune corect ce spune.

Detalii aici: 'Negociatorul-șef' al PNL recunoaște discuțiile cu Crin Antonescu: doamna Gorghiu m-a rugat

Anumiți colegi m-au susținut să continuu, dar decizia mea e categorică și fermă. Se menține și va fi aplicată. Colegii mei, extrem de prietenoși mi-au garantat susținerea pentru continuarea activității politice, dar nu îmi cer sfaturi. Eu nu am conformația unui sfătuitor. Eu am acționat când am fost om politic, dar nu am pretenția și dorința de a fi sfătuitor. O uzură există. Simt eu nevoia de ceva nou. Nu am spus că decizia mea a fost luată de ceva public. De doi ani de zile am primit îndemnuri să mă întorc. Sunt măgulit și încântat.", a spus Antonescu la RTV.

Acesta nu e deloc îngrijorat de scăderea din sondaje a șefului statului, Klaus IOhannis. "Faptul că președintele Iohannis care e legat evident de PNL are o scădere în sondaje nu e deloc dramatic. În perioada următoare se pot întâmpla multe lucruri.", a mai spus Antonescu.