Tensiuni la nivel înalt între Rusia şi Germania: Omul lui Vladimir Putin demască totul

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 14-08-2016 22:00

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat duminică că Rusia nu este de vină pentru actualul nivel scăzut al relaţiilor dintre Moscova şi Berlin, transmite DPA. "Relaţiile germano-ruse nu trec prin cel mai bun moment", a spus Lavrov, la sosirea la Ekaterinburg, capitala regiunii ruse Sverdlovsk Oblast, potrivit agenţiei Interfax.

Citeşte şi: Ponta, un nou atac la tehnocrați: Incompetența ucide

Şeful diplomaţiei ruse urmează să aibă o întrevedere luni, la Ekaterinburg, cu omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, să discute cu studenţii despre relaţiile diplomatice dintre Rusia şi Germania, îndeosebi în ceea ce priveşte modul de relaţionare pe teme precum conflictele din Siria şi din estul Ucrainei. Relaţiile dintre cele două ţări au avut de suferit după ce Rusia a ocupat şi a anexat provincia ucraineană Crimeea, la începutul lui 2014. Lavrov a declarat că, în ciuda nivelului scăzut, relaţiile cu Germania reprezintă principala prioritate şi că omologul său german înţelege cât de important este contactul cu noile generaţii pentru viitorul acestor relaţii, anunţă Agerpres.

Citeşte şi: Un român riscă închisoarea pe viaţă: A fost prins cu cinci kilograme de cocaină