Game of Thrones, o nouă provocare: Ce urmează în viitorul sezon

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 23-08-2016 17:05

Maisie Williams, actrița nominalizată la premiile Emmy pentru rolul Arya Stark din ''Game of Thrones'' (''Urzeala Tronurilor''), a citit scenariul mult-așteptatului sezon 7 și a scris, marți, pe Twitter, că nimic nu îi poate face pe fanii serialului să se simtă pregătiți pentru ce va urma, arată The Hollywood Reporter. Interpreta personajului Arya Stark din celebra serie fantastică produsă de HBO, care are milioane de fani în întreaga lume, a reacționat pe rețeaua de socializare după ce a citit scenariul incitându-i pe fani în ceea ce privește continuarea acțiunii, însă nu a dezvăluit amănunte, conform Realitatea TV.