Mihai Bendeac se implică în scandalul momentului: Vedeta Antena 1, atac dur la adresa tehnocraţilor

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 27-08-2016 16:06
Actualizat: 27-08-2016 16:14

Repatrierea "Cuminţeniei Pământului" a împărţit România în două. Unii oameni au donat cât au putut de mult, în timp ce, de partea opusă, criticii lovesc puternic. Vedeta Antenei 3, Mihai Bendeac dă de pământ pur şi simplu cu tehnocraţii şi face praf campania acestora. Bendeac nici nu se gândeşte să facă vreo donaţie.

Citeşte şi: Un celebru milionar aflat după gratii, aproape de libertate: Cum vrea să îi convingă pe judecători

"Mi se pare greţoasă chestia asta cu «Brâncuşi e al meu, al nostru etc.» Brâncuşi, dacă ar fi rămas în România, nu ar fi reprezentat nici 10% din ce reprezintă acum. Brâncuşi e al francezilor. Pentru că îl merită. Nu o spun eu. A spus-o Brâncuşi. Şi-atunci, nu e de porc să ne fălim cu ceva ce nu e al nostru? De ce e român? Că s-a născut aici? Zona geografică în care te naşti este o întâmplare. Pentru el, a fost un ghinion. Pe care l-a îndreptat, plecând. Decât să strângem bani ca să ne minţim, mai bine strângem bani ca să ne păstrăm «brâncuşii» de azi, că-i mănâncă ploşniţele prin căminele studenţeşti...", a scris vedeta pe facebook.