A plecat în Germania și a ajuns în Palma de Mallorca: Klaus Iohannis își face apariția în public

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 28-08-2016 09:45
Actualizat: 28-08-2016 10:54

Președintele Klaus Iohannis a avut o săptămână de concediu pe care, conform Administrației Prezidențiale, și-a petrecut-o în Germania, alături de părinți. Numai că șeful statului a fost fotografiat în Palma de Mallorca, iar reacții de la Palatul Cotroceni nu au fost oferite.

După cele 7 zile de odihnă, președintele își face prima apariție în public, la București. El va participa la ceremonia națională dedicată marcării a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, pe platoul Monumentului Ostașului Necunoscut, Memorialul Eroilor Neamului, din Parcul Carol I. Evenimentul e programat la ora 12.30, potrivit unei comunicări remise STIRIPESURSE.RO

Alpturi de președinte va fi și premierul Dacian Cioloș, anunță un comunicat al Guvernului remis STIRIPESURSE.RO

Citește și: S-a îmbrăcat transparent și a prezentat rubrica meteo: Gafă de prezentatoare TV / VIDEO

Ministerul Apărării Naţionale marchează, duminică, împlinirea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial. 

Ceremonia naţională dedicată marcării a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial va avea loc la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol, din Capitală, începând cu ora 12,30. 

În cadrul evenimentului va fi oficiată o slujbă de pomenire a eroilor, va fi depusă o coroană de flori, iar membrii Asociaţiei Tradiţii Militare vor "depune jurământul militar", aşa cum era el rostit în urmă cu o sută de ani. 

"De asemenea, va fi ţinut un moment de reculegere, iar militarii Brigăzii 30 Gardă 'Mihai Viteazul' vor trage salve de artilerie. În Memorialul Eroilor Neamului vor fi aprinse candele în memoria eroilor căzuţi la datorie. În finalul ceremoniei, va avea loc un exerciţiu militar de tip drill-team pe platoul superior din Parcul Carol", precizează MApN.

La evenimentul din Parcul Carol vor fi prezenţi şi copiii din Asociaţia Cercetaşilor Tradiţionali din România.

Vezi și: Turcia, atacată de pe teritoriul sirian. Aeroportul din Diyarbakir atacat cu rachete/ UPDATE