RĂZBOI diplomatic în America Latină. Venezuela şi Ecuadorul şi-au retras ambasadorii din Brazilia

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 01-09-2016 08:49
Actualizat: 01-09-2016 09:38

Venezuela şi Ecuador au anunţat că vor diminua sever relaţiile diplomatice cu Brazilia, ca răspuns la maniera în care a fost îndepărtată de la putere preşedintele Dilma Rousseff.

Administraţia de la Caracas a descris schimbarea regimului din Brazilia ca fiind "o lovitură de stat parlamentară" şi a anunţat că îşi retrage ambasadorul de la Brasil, "din dorinţa de a proteja legea internaţională şi din solidaritate cu poporul brazilian"

Citeşte şi: Haos în Brazilia: Președintele țării a fost destituit

Ecuadorul a luat măsuri similare şi şi-a rechemat acasă ambasadorul din Brazilia. Totodată, guvernul ecuadorian a remis o declaraţie prin care condamnă decizia senatului brazilian.

"Aceste evenimente nefericite, inacceptabile pentru secolul 21, reprezintă un risc serios la adresa stabilităţii din regiune şi constituie un mare pas retrograd în consolidarea democraţiei", se arată în declaraţia oficială a ecuadorienilor, preluată de AFP.

Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, şi-a exprimat speranţa că sub conducerea preşedintelui Temer, Brazilia şi ONU "vor continua bunul parteneriat tradiţional".

De asemenea, Brazilia şi-a retras la rândul ei ambasadorii din Venezuela, Bolivia şi Ecuador, deranjată de criticile virulente venite din partea acetor ţări, anunţă şi agerpres.ro.