Trump promite că va deporta 2 milioane de oameni în prima oră de la preluarea mandatului

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 02-09-2016 08:42
Actualizat: 02-09-2016 09:43

Donald Trump a promis că dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din SUA va demara imediat procesul de deportare a imigranţilor aflaţi ilegal pe tărâm american, transmite CNN.

Citiţi şi: Donald Trump, după întâlnirea cu președintele Mexicului: Va plăti pentru zid, credeţi-mă, 100%

"Voi crea o nouă divizie specială care să-i identifice şi să-i expulzeze rapid pe cei mai periculoşi imigranţi ilegali criminali din SUA care au reuşit să scape de justiţie, la fel cum şi Hillary Clinton a scăpat de justiţie", a declarat Trump pe un ton vehement, într-un discurs electoral la Phoenix.

"Este extrem. Şi cui nu-i place... Trebuie să avem ţară noastră, trebuie să o avem. Printre ţările de unde vom interzice imigraţia se numără locuri precum Siria şi Libia", a continuat candidatul republican.