Băsescu îl trimite pe Tăriceanu să citească Constituția: De fapt, aici este problema

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 04-09-2016 20:48
Actualizat: 04-09-2016 21:52

Fostul președinte, Traian Băsescu, îl îndeamnă pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să citească Constituția. Declarația a fost făcută în contextul în care atât Victor Ponta, cât și Tăriceanu doresc un control asupra puterii judecătorești.

„Acum câteva minute l-ați avut pe Tăriceanu aici. Dați emisiunea înapoi și veți vedea că Tăriceanu rostește răspicat nevoie de control asupra puterii judecătorești. Că nu mai au nici un control. Iar eu îi spun să citească Constituția, să vadă că este o putere independentă, pe care nu o poate controla politicul. De fapt, aici este problema. Bătălia mea este ca aceste instituții puternice să respecte dreptul la o anchetă și la un proces corect, iar bătălia lor este să le pună sub control. Iar eu spun: nu trebuie puse sub control.  Justiția se auto-controlează”, a spus Băsescu, la România Tv.