Mai multe femei în politică. Senatul a votat introducerea unor cote de gen

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 06-09-2016 10:24

Plenul Senatului a votat, luni, o propunere legislativă care prevede obligativitatea introducerii unei cote de 30% de gen la candidaturile de la alegerile locale, pentru posturile de consilieri locali şi judeţeni, iar în cazul în care nu se respectă acest principiu, listele urmând a fi respinse de biroul electoral, scrie Adevarul.

SCANDAL la Spitalul Județean Suceava. Mărturie TERIFIANTĂ: Nu vreți să ne lăsați băiatul să îl ardem

Propunerea legislativă a fost adoptată de plenul Senatului cu 94 de voturi „pentru“. Potrivit propunerii legislative semnată de senatori şi deputaţi de la toate partidele parlamentare, listele de candidaţi pentru alegerea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentativitatea ambelor sexe, în proporţie de cel puţin 30% din candidaturile înscrise pe fiecare listă în parte, cu excepţia celor care conţin un singur candidat.

Dragnea lovește mingea ridicată la fileu de tehnocrați: 'Vă asigur că din decembrie...'

Calculul procentului se face prin rotunjirea în plus a fracţiilor care depăşesc o jumătate, respectiv prin rotunjirea în minus a fracţiilor care nu depăşesc o jumătate.

Propunerea legislativă prevede că listele de candidaţi care nu respectă această proporţie se resping de către biroul electoral de circumscripţie.